Judecata vulpii după Petre Ispirescu

Judecata vulpii
după Petre Ispirescu
într-o zi, un om a scăpat de la moarte un şarpe peste care se rostogolise o stîncă.
După ce s-a văzut liber, şarpele zise:
- Acum am să te mănînc! Sînt lihnit de foame.
- Asta ţi-e dreptatea, şarpe? Hai să mergem la judecată! Şarpele îl mai slăbi puţin pe om din strînsoare, iar acesta
porni grăbit la judecată.
în calea lor apăru o vulpe.
- Vulpeo, zise omul, iată ce bine i-am făcut eu acestui şarpe şi iată ce rău vrea să-mi facă el mie. Judecă tu!
- Ca să judec trebuie să merg la faţa locului şi să văd întocmai cum s-a întîmplat.
Ajunşi la faţa locului, omul începu să povestească amănunţit.
102
După ce se gîndi puţin, vulpea zise:
- Omule, eu una nu cred că a încăput şarpele în văgăuna aceea.
- Ba am încăput, zise şarpele şi se des- covrigă de pe om, vîrîndu-se cît mai bine în văgăună, ca să încapă.
J' Omul, care pricepuse şiretenia vulpii, dădu piatra la loc şi acoperi văgăuna cu şarpele. Acesta strigă dinăuntru:
— Acum vezi, vulpeo?
- Văd!
— Judecă!
— Judec după dreptate: să rămîi mai departe în văgăună, aşa cum ai fost cînd omul a vrut să-ţi facă bine, iar tu l-ai răsplătit cu rău.