Arta muzicală şi arta teatrală

Teatrul este arta prezentării în faţa unui public a unei acţiuni după anumite reguli, fi ind jucată de actori (spectacol). Arta teatrală îmbină elemente ale mai multor genuri de artă cum ar fi muzica, coregrafi a, literatura, oratoría (arta vorbirii) etc. Arta muzicală și arta teatrală se înrudesc în îndepărtata istorie a omenirii. Încă din vremuri imemoriale umanitatea a utilizat jocul teatral. Fiind înconjuraţi de forţe pe care nu le înţelegeau, oamenii atribuiau lucrurilor și fenomenelor imaginea unor zeităţi atotputernice și organizau în cinstea lor diferite ceremonii magice1 . Ele erau practicate, potrivit unor „scenarii”, cu implicarea muzicii, dansului, măștilor, de „interpreţi” (bărbaţi, femei, copii) anume aleși. Aceste rituri2 s-au imortalizat în tradiţiile și obiceiurile populare cu caracter teatral. Drept exemplu poate servi dansul „Paparudele” de chemare a ploii în timp de secetă. Arta muzicală este prezentă numaidecît și în teatrul antic. De exemplu, în Grecia antică fără cîntul coral nu se concepea spectacolul. La începuturi, în teatru exista un singur personaj – corul, care cînta, mima3 subiectul spectacolului. Cu timpul, din cor s-a detașat un actor (mai tîrziu 2 sau 3 actori), care intra în dialog cu acest cor. În Roma antică muzica instrumentală sau vocală acompania declamaţia actorilor. Romanii aveau convingerea că muzica îndrumă spre armonie și frumuseţe spirituală. Muzica și teatrul sînt parte integrantă a vieţii de zi cu zi și în perioadele istorice următoare. Așadar, muzica este prezentă atît la ceremoniile de la curtea regească, cît și la serbările populare. Totodată, în reprezentaţiile teatrale muzica, ritmată sau melodioasă, interpretată cu vocea sau la diferite instrumente muzicale, este parte integrantă a spectacolului. Odată cu dezvoltarea religiei creștine, arta muzicală și cea teatrală au o strînsă legătură cu biserica. Cîntul devine expresia atotputerniciei creștine. Însă cîntarea bisericească, parte din ceremonia liturgică, este nu numai un prilej de reculegere, dar și unul de plăcere artistică. Astfel, ia naștere muzica religioasă utilizată adesea și în spectacolele cu subiect biblic cum ar fi , bunăoară, raiul și iadul. Mai tîrziu, muzica populară și cea religioasă devin surse de inspiraţie pentru muzica cultă (savantă, clasică) – totalitatea compoziţiilor proprii oamenilor de creaţie din domeniul artei muzicale. De-a lungul secolelor în muzica cultă se nasc variate genuri muzicale – simfonia, opera, baletul etc. –, care apoi au contribuit la dezvoltarea teatrului muzical.