Moş Viscol şi Primăvara după Mihail Sadoveanu

Moş Viscol şi Primăvara
după Mihail Sadoveanu
Era pe la sfîrşitul iernii. Altădată, pe vremea asta mirosea a
primăvară. Acum s-a stîrnit ca din senin o furtună năprasnică. Moş
Viscol, din sania lui de gheaţă, arunca zăpadă peste pămînt. Voia să
înghită totul în jur.
Văzînd pămîntul ameninţat, Primăvara i-a ieşit în cale.
– Ce pofteşti, Moş Viscol? l-a întrebat ea.
– Să vii cu mine în munţi, să te ascund în peşteră. N-apuc bine să
mă aşez pe case şi pe cîmpii, pe livezi şi pe ogoare, că mă şi pomenesc
aici cu tine şi cu vîntul cald. Îmi luaţi împărăţia pămîntului!
– Zăpada este făcută să intre în pămînt,
să ajute seminţele să încolţească, pentru a
da apoi omului hrana cea de toate zilele! i-a
răspuns Primăvara. Tu le ţii pe toate îngheţate.
Nici copiii nu se pot juca. Am să rog
razele solare să topească păturile de gheaţă.
– Să poftească numai soarele să se arate!
Îl trimit la fratele meu, Gerilă, şi o să-l
îngheţe, a rîs Moş Viscol.
– Nu te mai lăuda atîta! i-a răspuns Primăvara.
Soarele e mai puternic, el în seamnă
viaţă, lumină, căldură pentru oameni,
pentru animale, pentru plante.
– Îi arăt eu lui! a strigat Moş Viscol supărat.
În timpul acela zăpada a început să
se topească la atingerea razelor calde ale
soarelui care zîmbea de după un norişor.
Glasul moşului a fost înecat de şiroaiele de apă.
Mulţumită, Primăvara s-a înălţat uşor,
deasupra pămîntului. Un ciripit de pasăre s-a
auzit din pădure. Ghioceii au străpuns cu spada
pojghiţa de zăpadă. În aerul primăvăratic
plutea parfum de viorele.