Năluca
după Cezar Petrescu
^Cînd tata a adus-o din codru, era un pui mic şi fricos de căprioară. Avea ochii mari şi umezi. Era gata mereu să fugă.
Cu vremea se îmblînzi. Venea singură cînd îi întindeam o bucăţică de zahăr.
^ Fiindcă fugea atît de sprinten, tata a botezat-o „Năluca”. Toată ziua n-aveam altă grijă decît de Năluca. Aşa creştea în mijlocul nostru. Tatei chiar îi părea rău că Năluca a uitat prea repede de libertatea pădurii. Uneori însă se oprea mirosind tristă adierile venite dinspre codru. Nu mai răspundea la chemările noastre.
^într-o seară, Năluca a dispărut. în zadar am căutat-o peste tot... Plecase pentru (
totdeauna. Livada a rămas tăcută. Nu mai răsuna de fuga noastră, cînd ne jucam de-a ascunselea.
S în toamnă am mers cu tata la pădure. Ziua cernuse o ploaie măruntă. Picăturile atîrnau pe frunze ca nişte cercei de cleştar.
Deodată, în faţa noastră a apărut o căprioară. Am tresărit.
- E Năluca! a şoptit tata.
Am întins mîna parcă vrînd să-i dau zahăr. Căprioara mă privi nehotărîtă o clipă. Se porni apoi spre mine. Poate îşi amintea... Vroiam să-i mîngîi din nou capul mic, botul umed, gîtul catifelat.
69
ţg?* . <*►
^Deodată, Năluca se răsuci scurt pe picioarele subţiri şi zvîcni în goană spre adîncul codrului. Poteca pădurii mi s-a părut atît de tristă! Înserarea parcă s-a posomorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu