Degeţica
- fragment -
după Hans Christian Andersen
A fost odată o femeie care dorea tare mult să aibă un copilaş. Atunci s-a dus la o babă vrăjitoare şi i-a spus necazul ei. Vrăjitoarea i-a dat un bob de orz, pe care femeia l-a pus într-un ghiveci. Îndată a răsărit o lalea mare şi frumoasă.
În mijlocul florii stătea o fetiţă mică, gingaşă şi drăgălaşă. Fetiţa nu era mai mare decît un deget.
I-au spus Degeţica. Avea ghetuţe verzi, păr mătăsos şi ochişori ca nişte petale cernute din cer.
- Fetiţa mea! strigă femeia ameţită de fericire.
I-au făcut leagăn dintr-o coajă de nucă, saltea din flori albastre de toporaşi, iar plapuma era o petală de trandafir.
Într-o noapte, pe cînd fetiţa dormea frumuşel în pătucul ei, în casă a intrat o broască urîtă, mare şi jilavă.
- Ah, ce soţie frumuşică am găsit pentru feciorul meu! zise ea.
Broasca a înşfăcat pătucul şi a sărit în grădină.
Degeţica se trezi pe o frunză de nufăr, în mijlocul unei bălţi. Porni a plînge amarnic.
98
Plînsetul ei a fost auzit de peştişorii cei buni. Ei au tăiat cu dinţişorii firul care ţinea frunza de nufăr şi au împins-o pe rîu în jos. Broaştele cele urîte nu mai puteau s-o ajungă.
Acum veselă, fetiţa privea în jurul ei. Era aşa de frumos pe unde o purta frunza plutitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu